marți, 9 august 2011

Pavel


Pavel un frumos băiat
Liberat de-armată
Gândi că-i timpul de-nsurat
Să-şi caute o fată

Era Marina o vecină
Privea cu milă şi nesaţ
Când o-ntâlni lângă grădină
O prinse  aşa puţin de braţ

Ea e frumoasă dar păcat
Că n-a ieşit la horă
Că nimeni n-a venit în sat
Ca să o ia de noră

Iar lumea-n sat o cam bârfea
Că stă cam mult în casă
  zestre multă nu  avea
Şi-i cam răutăcioasă

Iar lui-era milă de ea
Că lumea grija-i poarta
Că –i ruşinoasă,aşa e ea
Dar  fata –i pare coaptă

El o chema seara la gard
Vorbea privindu-i sânii
Ofta din greu bietul băiat
Uitând de bârfa lumii

Şi azi aşa şi mâini aşa
Veni şi ziua-n care
Când el aşa fără să vrea
Îi fur-o sărutare

Şi încă una două trei
Văzu că fete-i place
Îi spuse ,numără de vrei
Dar lasă-mi gura-n coace

Îndată s-au îndrăgostit
De bârfă nu le pasă
Iar într-o zi s-au logodit
Ş-au mers la el acasă                                                                                

Iubirea lor a fost de ajuns
Un gaj pentru vecie
Şi la Dumnezeu au plâns
Să-nceapă o căsnicie

Zburdau,râdeau,se-mbrăţişau
Şoptindu-şi gură-n gură
Şi loc în casă nu aveau
Şi nici în bătătură

Iar când avea timp ca să stea
Un ceas cu ea acasă
Cu flori în păr o-mpodobea
S-o facă mai frumoasă

Mergea cu ea la pieptănar
S-o facă ca o zână
Era o vrajă-ntr-un pahar
Şi vraja se amână

Privind la cer el căuta
Într-un noian de stele
O stea să semene cu ea
Dar nu găsi-ntre ele

Privi la lună şi-i striga
Tu lună eşti urâtă
Tu vezi ce mândră-i mândra mea
Tu parcă eşti o slută

        Privi la soare şi-l certa
        Tu eşti urât ca ciuma
        La tine nu mă pot uita
        Dar mândra mea-i ca zâna

Iubirea lor nebună-n grai
Să spun cuvinte nu mai am
Când ea era ca Eva-n rai
Iar el precum Adam

O fericire de nespus
Când s-a născut feciorul
Că nume la copil au pus
De drag să-l cheme Doru
                                                                                                           
Dar la un loc nu pot să stea
C-aşa e de când lumea
Ca nora şi cu soacră sa
Să nu-şi mai deie mâna                                                                       

Şi plugul vieţii l-au schimbat
L-au dat pe altă brazdă
Într-un oraş ei au plecat
Toţi trei stăteau în gazdă

Şi el muncea destul de greu
Căra bagaje-n piaţă
Pe ea a-nscriso la liceu
Să-şi schimbe rostu-n viaţă

Şi greul parcă-i mai uşor
Şi totu-i fericire
Când Doru-n casă-i un odor
Şi-n casă e iubire

Trecu un an, trecură patru
Ea termină liceul
Iar Pavel se gândi săracul
Că se termină greul

Dar ea-l sărută într-o zi
Şi-i spuse cu sfială
Că ştie cât de greu va fi
Dar vrea din nou la şcoală

     Că vrea s-ajungă avocat
     Să aib-un loc de muncă
     Şi vor avea neîncetat
     Un ban de pus în pungă

Şi el se învoi uşor
Şi o-nscri la facultate
La drept,dar sărăcia lor
Se vede de departe

Dar nu există odios
Mai crud ca sărăcia
Distruge tot ce e frumos
Iubirea,bucuria
                                          
Ş-acum salariul lui e mic
N-ajunge dar înfine
Să plece el sau învoit
La muncă-n  ţări străine                   

Acum sânt trei şi toţi trei  plâng
Că pleacă feribotul
Ce grea e despărţirea când
Rămâne-n urmă totul                                                                               

Şi parcă marea lăcrima
Prevestind năpasta
Iar Pavel însă nu credea
Că-şi părăsi nevasta

Şi a plecat bătut de gând
De tot cei drag departe
Ca să câştige cât mai mult
Muncea şi zi şi noapte

Şi puse ban pe ban la loc
Făcând economie
Trimise acas-să-şi ieie bloc
Să nu mai stea-n chirie

El  perna-n braţe o strângea
De dorul ei în fine
O mângâiere doar avea
Că cei de acasă-s bine

Că au acum căsuţa lor
Şi Doru-i primu-n clasă
Să-i ia băiatului motor
Ş-apoi se-ntoarce acasă

         Trecură anii an de an
         Marina-i avocată
         Şi-avea birou la tribunal
         Şi viaţa e schimbată

Şi parcă visul se-mplini
Avea şi ea de muncă
S-aducă-n fiecare zi
Un ban să-l pună-n pungă
                                                                  
Iar el  trimite un răvaş
Că va mai sta un an
E dor de ei dar a rămas
Să mai adune-un ban
      
Trimite la copil motor
  La doamna lui maşină
 Şi ca surpriză tuturor
  Porni şi el să vină

Luă vaporul şi porni
Simţind parc-o sfială
Şi-n două zile poposi
În tara lui natală

Să meargă  acasă nu avea
Adresa nouă scrisă
Dar merse la nevastă-sa
Să-i facă o surpriză

Şi inima-i bătea în piept
Şi-i tulbura tot gândul
Deschise uşa-ncet încet
Şi intră  înăuntru

Iar ea-l privi peste birou
Era pe ceartă pusă
Şi-i strigă ,intri ca un bou
Nu ştii să baţi la uşă?

Iubirea mea priveşte-s eu
Ia uită-te la mine
Priveşte-mă sânt soţul tău
Ce vin din ţări străine

Iar ea îi strigă:Afar-acum
Ce-a fost a fost şi gata
Nu te cunosc,eşti un nebun
Iar viaţa mea e alta

El sugrumat parcă de-un bici
Îi cere ,dă-mi feciorul
Ea strigă afară şi aici
Să nu mai pui piciorul

                                                                                                                        5.
                                   

Deodată intr-un tinerel
Şi-l cunoscu îndată
E Doru seamănă cu el
Şi o să-i zică tată
   
  Eşti Doru tu odorul meu
  Ce mare te-ai făcut
  Priveşte eu sânt tatăl tău
  Dar nu mai cunoscut

Era-i micuţ când am plecat
Abia treceai de prag
Eşti mare şi frumos băiat
Odorul meu cel drag

Mi-ar place acum să te alint
Eşti mai înalt ca mine
Şi nu mă satur să mă uit
Odorul meu la tine
                                            
Îi spuse tânărul fălos
Şi fără de ruşine
Domnule nu te cunosc
Ia mâna de pe mine

Mamă acesta-i un nebun
Şi nu-nţeleg ce spune
Te rog alungă-l chiar acum
Ne face de ruşine

Toţi trei gândeau acum pe un ton
Toţi trei sau dus cu gândul
Că bine-ar fi pe bietul om
Să-l fi-nghiţit pământul

         Condeiul meu nu poate scri
         Şi nici hârtia spune
         Pavel cum se despărţi
        De ce-i mai drag pe lume

Rămas pe drumuri făr-un leu
Mereu strigă  pe Doru
Te rog tu cititorul meu
Să fii judecătorul
                                  de Negrut Gheorghe                  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da un clik

Vara la ţară zăicesti