Zaicesti Diverse

1
O femeie din satul Zăiceşti, comuna Băluşeni s-a trezit ieri dimineaţă cu casa cuprinsă de flăcări. Speriată că incendiul i-ar putea mistui întreaga avere, femeia a solicitat sprijinul pompierilor. . La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Ardeau o parte din acoperişul casei şi o magazie din lemn. Pompierii au intervenit prompt pentru localizarea şi stingerea incendiului, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de 40.000 lei. Flăcările au distrus cca 20 mp din acoperişul casei şi o parte din magazie, valoarea pagubelor fiind estimată la 3.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat cel mai probabil de un burlan de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din care era construit acoperişul casei.


2
Focul i-a naruit toate sperantele!
Dupa ce flacarile i-au mistuit agoniseala de o viata, Vasile Siminiceanu din Zaicesti a mai primit o lovitura crunta.
Femeia cu care si-a impartit viata s-a stins din viata ieri pe patul de spital.
Victima fost adusa la spital cu arsuri grave la inceputul saptamanii trecute cand casa in care se afla imobilizata la pat a fost cuprinsa la flacari.
Din cauza ranilor suferite, la numai o saptamana de la incendiu, inima femeii a incetat sa mai bata.
22 Iunie 2009

Da un clik

Vara la ţară zăicesti